“Cei doi candidati la alegerile prezidentiale din noiembrie – democratul Barack Obama si republicanul John McCain – vor renunta, joi, la campania electorala pentru a se intalni cu familiile victimelor.” (Hotnews)

Adica sa te capitalizezi pe sangele unor compatrioti, sa dea bine la camera cand le plangi de mila nevestelor de pompieri si fiicelor de bancheri, iar la sfarsitul zilei sa mai cresti un punct in sondaje nu se cheama campanie. Corect, e un soi de vampirism. Puterea pe care o cumperi cu sangele altora nu are nimic de-a face cu campania electorala. E hemolalie (cauta coprolalie pentru explicatii) cu accente vampiriste si necrofile, dar care scobeste frumuseti purulente in ochii lui Homo TVZombicus, cat sa-ti dea inca un dolar, inca un vot, inca un drept de a te pisa pe restul lumii. Fuck off, America!

plecand                  privesc in urma

sa vad daca privesti in urma

ca sa vezi daca privesc in urma

se pare ca am postat aceeasi captura de doua ori. sunt nitzel idiot, da’ nu ma descurc cu comenzilea astea in romana. de-aia nici n-am mai postat nimic demult. dar si aceasta captura merita vazuta… e reclama care sare in pagina cand e vorba de tag-ul “afaceri”. adica treaba sau, mai bine spus, treaba ffff mare… poate e o avanpremiera a campaniei ce va sa vie.

din generatia mea

deja au inceput sa moara unii

poate nu cei mai dragi

dar cu siguranta foarte tineri

palma intinsa isi arata carnea

liniile              poate destinul

stransa, nu

Asculta, cetatene, vorbele mestesugite ale oratorului din piata publica! Lacrimeaza, cititorule, pentru lumina revarsata de aceste cuvinte asupra amintirii a doi mici sfinti ce au avut curajul sa se opuna dictaturii! Vezi cum Alin Ionescu isi pune sufletul pe tava intr-unul dintre cele mai frumoase texte scrise vreodata despre Monica Lovinescu si Virgil Ierunca… Si gandeste-te apoi, cititorule, cata vreme a pastorit distisa Academie un turnator notoriu, dintre cei din cauza carora Monica si Virgil au parasit Romania. Si asta din umbra financiara a celuilalt simbol al raului, cel de dupa 1990, onorabilul S.O. Vantu. Va multumim pentru text, domnule Alin Ionescu, sa-mi spuneti unde va trimit cecul pentru detergenti, ca de pata Ivanciuc inca n-ati scapat, cel putin nu atat cat sa va erijati in moralisti…

Monica si Virgil

In iuresul absurd, plin de ambitii marunte, al acestui sfirsit de aprilie electoral, Monica Lovinescu s-a strecurat discret in istorie, intorcindu-se definitiv in Romania impreuna cu Virgil Ierunca. S-a intors cumva ca eroul de la Maraton, alergind zeci de ani prin exil pentru a ne vesti victoria asupra dusmanului. Ce e trist e ca, ajungind in aceasta Atena postcomunista, murdara si balcanica, mustind de scopuri mici, de vinzatori ambulanti de nimicuri electorale si haite de maidanezi politici, vocea ei s-a auzit stins, iar mesajul a fost volatil, ca o mireasma de primavara.

Zadarnic a strigat din tot sufletul „Am invins! Comunismul e mort!“; atenienii aveau urechile astupate de zumzetul din supermarket-uri si de imbulzeala de pe coridoarele birourilor electorale, unde se inregistrau sau se contestau ultimele candidaturi la sezlongurile de primar. Pe chipurile celor care au prestat omagial la Ateneul Roman s-a vazut obligatia profesionistilor antrenati sa mearga la inmormintari si la mausolee, tinind in buzunar discursuri scrise in seara precedenta de catre consilieri. Cu exceptiile citorva intelectuali publici, precum Gabriel Liiceanu, ceilalti s-au tras in poza cu urna funerara a Monicai, ca niste turisti japonezi care tin sa se remarce ca in fundal apare Turnul Eiffel.

Ar fi bine ca din toata aceasta parada de ipocrizie rituala, necesara oricarei democratii anticomuniste in curs de consolidare, dar trista si dureroasa totodata, sa se aleaga o mina de tineri care sa-i citeasca si sa le afle povestea. Sa faca aceasta minima legatura intre posibilitatea de a devasta azi in voie rafturile magazinelor cu ocazia Invierii Mintuitorului si existenta eroica a acelor Tristan si Isolda anticomunisti, care-si riscau viata pentru a spune adevaruri care-i cresteau colesterolul lui Ceausescu. Sa inteleaga ca dictatorii se omoara lent, cu arsenicul din vorbele disidentilor si ca beatitudinea clipei nu e o placinta cazuta din raftul de sus, ci efectul unor drame crunte.

Pentru edificare, ofer mai tinerilor cititori, cadou de Pasti, un citat din cartea lui Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti: „Imaginatia deliranta a lui Turcanu (seful ODCC – Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste – n.m.) se dezlantuia mai ales atunci cind avea de-a face cu studenti care credeau in Dumnezeu si se straduiau sa nu se renege. Astfel, unii erau «botezati» in fiecare dimineata: scufundati cu capul in hirdaul de urina si materii fecale, in timp ce ceilalti in jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura pina ce apa facea bulbuci. Cind detinutul recalcitrant era pe punctul de a se ineca, era scos, i se dadea un scurt razag sa respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre acesti «botezati», caruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a tinut vreo doua luni de zile: mergea in fiecare dimineata si-si baga capul in hirdau, spre hazul reeducatorilor“.

Acesta a fost comunismul pursinge, nu metroul si blocurile din Balta Alba. Impotriva lui au luptat Monica si Virgil si au invins.

Publicat in Academia Catavencu, 29 aprilie 2008

Incepand de astazi, “un viitor haiku” este poezia Pelerinului, pe care i-o daruiesc, cu drepturi de autor incluse, spre inteleapta si placuta intrebuintare.

sprijiniti minoritatile, aparati-le drepturile… mai ales ala de practicare a religiei! Albanezi din Kosovo incendiind o biserica ortodoxa in 2004. niste viitori mandri parteneri ai marii familii europene.

japonezul m-a provocat, a trebuit sa-i raspund. daca ve intereseaza cum se facea presa pe vremea cand google si orange nu existau, am postat aici ceva, in completarea unui text excelent al samuraiului, despre cum ar trebui sa-si inceapa jurnalistii ziua.